De ce e asa?

De ce sunt lucrurile asa? De ce facem lucrurile care le facem?

De ce ne plangem? De ce nu avem ce ne dorim?

De ce credem ca e greu? De ce credem ca avem limitari?

De ce ne astaptam la tot ce e mai rau?

De ce ne imbolnavim? Daca tot ne imbolnavim, de ce nu ne putem face bine?

De ce sunt toate lucrurile care le cunosc in felul asta? De ce gandim toti la fel?

De ce ne e frica la toti ce aceleasi lucruri?

Daca ne gandim bine, tot ce stim despre lume am aflat de la cineva. Tot ce stim ca exista intr-un fel sau altul am invatat de la cineva. Absolut toate toate-urile care exista le privim prin modul in care le-a inteles cineva inaintea noastra. Tot ce stim ne-a fost transmis de cineva. Nu am descoperit nimic singuri, nu am facut nimic singuri, nu am creat nimic singur,doar am preluat lucrurile de la cineva si le-am dus mai departe sau am facut ceva cu ele.

Daca lucrurile nu sunt defapt asa cum credem? Mai putin decat sunt cu siguranta nu pot fi pentru ca ne place si vrem numai ce e mai bun. Dar daca pot fi mai bune? Mai marete? Mai altfel? Daca nu am ajuns la maximul pe care il putem avea? Daca exista si altceva?

Majoritatea dintre noi suntem parca o apa si un pamant. Facem lucruri la fel, ne speriem de aceleasi chestii, credem in aceleasi lucruri, vedem viata intr-o continua agitatie nemultumitoare, ne ducem, ne intoarcem si nu ajungem nicaieri. Asa trebuie sa fie? De ce? Nu poate fi altfel? De ce?

Imaginea care o am acum in minte este ca mergem toti cu capul in pamant si ne uitam la picioare sa vedem unde calcam, cand poate ca ar trebui sa ridicam capul sa vedem unde vrem sa ajungem, sa ne gandim efectiv unde vrem sa ajungem.

Stam si asteptam sa se intample lucruri diferite, frumoase in viata noastra care sa ne aduca fericire, dar stam si asteptam. Ne plangem. De ce? Poate ca e mai usor asa. Intr-adevar e greu sa zici ca de maine iti iei viata in propriile maini si incerci sa nu mai depinzi de nimeni. E chiar greu sa nu iti mai dea cineva cu portia si sa iti iei singur cum poti. Defapt nu e greu, e inspaimantator. Da, e inspaimantator sa nu ai sentimentul ala de siguranta, chiar si cand e o siguranta amagitoare, dar macar e. Iti iei portia de fiecare data, chiar daca e mica, nu conteaza macar este si te simti in siguranta, dar daca ai invata sa iti iei singur? Cat de mult ai lua? Cat ti-a dori. E ceva diferit, dar din pacate nu ne-a invatat nimeni. Daca nu ne-a invatat, nu stim ca exista? Nu credem ca exista? O vedem la unii. Daca asta exista, oare nu exista si alte lucruri (chestii) despre care nu ne-a invatat nimeni?

Cand stai cateva minute cu tine si te detasezi lucruri, cand te opresti din toate si te uiti in jur, incepi sa iti pui intrebari. Poate ceva se schimba.

Poate ca cel mai mare lucru pe care nimeni nu a stiut sa ne invete este ca trbuie sa invatam. E ciudat ca zic asta, mai ales eu care am fost un elev mediocru, dar nu are legatura cu scoala. Acolo e alta poveste realizata cu succes de cineva careĀ  te faci ca atunci cand termini scoala sa nu iti doresti sa mai vezi carti vreodata. Poate carti de joc… stiu glumelea astea, dar nu sunt bune. La scoala poate nu te-au nimerit cu materiile predate si sistemul nu e cel mai bun, dar asta nu inseamna ca nu exista ceva care sa iti placa si sa vrei sa inveti.

Toti cei care fac acum ceva, orice, fac asta pentru ca au invatat sa faca lucrul ala. Nu s-au nascut cu el invatat, ci au invatat pe parcurs. Absolut orice.

Invatand incepi sa aduni cunoastere. Cunoasterea te duce spre adevar care pentru fiecare e altfel. Stiind adevarul incepi sa alegi singur. Incepi sa vezi lucrurile altfel si incepi sa le raportezi la tine si pe tine la ele, la lume. Incepi sa inveti sa fi liber. Incepi sa vezi ca nu esti la fel cu nimeni. Incepi sa mergi pe drumul tau.

De ce?

Chiar nu se poate mai mult? Chiar asta e totul? Asta e tot ce putem?

Raspunsurile nu vin fara intrebari.

 

Share This:

elefant.ro%20

Leave a Reply